Galaxy S4 Zoom se pregateste de lansare, ajunge intai pe net
Cu un pic de rabdare, seria Galaxy S4 va fi un brand important pentru Samsung, motiv pentru care dupa S4, S4 Mini si S4 Active urmeaza Galaxy S4 Zoom.
Cu diferente semnificative fata de varful de gama lansat acum cateva luni, dupa S4 Mini si S4 Active, tot mai multe zvonuri confirma un nou telefon cu aceeasi sigla a sud-coreenilor. Desi pe partea de specificatii importante va fi foarte greu sa vedem un telefon complet nou, este interesant sa citesti printre randuri si sa incerci sa gasesti similaritatile cu alta creatie recenta a asiaticilor. Asa iti dai seama ca diferentele de la un model la altul, mai ales din aceeasi linie de aparate, nu sunt revolutionare si de obicei surprind o singura schimbare, fie o camera mai performanta, fie o diagonala mai mare a ecranului.
Ipoteticul Galaxy S4 Zoom, chiar daca nu a fost anuntat oficial sau neoficial de coreeni, ar fi la o privire mai atenta un S4 mini cu o camera mult mai puternica. Dupa ce a fost surprins intr-o randare la inceputul saptamanii trecute, noul terminal ar trebui sa ajunga intr-o forma finala in mainile utilizatorilor. Nu de alta, dar deja figureaza in doua imagini din „lumea reala”.
Fara o data oficiala precisa de lansare sau un pret stabilit, S4 Zoom are deja o lista cu specificatiile clare detaliate. Ecranul de 4,3 inci Super AMOLED, cu o rezolutie qHD, combinat cu un procesor dual core la 1,6GHz, 8 GB de spatiu intern, Bluetooth 4.0, GPS si WiFi N, toate sunt elemente pe care le-am mai intalnit. Partea spectaculoasa este evidenta pe spatele aparatului, acolo vedem un senzor de 16 megapixeli cu 10X zoom optic. Ca sistem de operare, noul telefon vine cu Android 4.2.2 mascat cu TouchWiz UI.
Mi se pare foarte gros. Dupa ce a incercat sa forteze limitele dimensiunii buzunarelor de la panataloni cu phableturi gen Note, acum Samsung o face intr-un cu totul alt fel prin S4 Zoom. Sunt mari sanse ca acest smartphone sa fie detaliat pe 20 iunie in cadrul unui eveniment Samsung de la Londra, nu este insa nimic sigur.